Nicolae Labis
Copyright 2000-2012  by aboutromania.com. All rights reserved.
1935-1956
Casa Memoriala
Nicolae Labis (1935-1956)
Casa Memoriala "Nicolae Labis" - Malini, Suceava
Versuri de dimineata
Poate e numai vantul,
Poate sunt numai apele,
Vanatul vant printre munti,
Apele grele vuind
Pe prunduri, sub stele.
Sora mea, dormi,
Nu mai umbla prin odai,
Nu mai atinge perdeaua
Facand-o sa tremure,
Nu-mi ameti si mai mult
Amintirile.
Credeam ca din pieptul varat
Intre o pusca nemteasca - si-o mama,
Credeam ca din sanul muscat
De arsura cartusului,
Credeam ca din buzele stranse,
Subtiri, peste dintii cruntati,
Cantecul nu se mai poate
Sa lunece-n valuri vrajite.
Totusi din nou te aud
Cantand despre flori scuturate,
Cantand despre flori rasarite.
Despre dragostea nelinistita
Ce atunci ma facea sa-ncretesc
Nasul meu carn, de mirare.
Ma mangaie iar ca atunci
Cand zeama ciresei pe fata
Cu palma calda-mi stergeai.
Ma mustra c-adesea imi pierd
Clipele cele mai bune
In sterpe taifasuri cu ganduri
Ce n-au cautare in lume
Ramai si mai canta ... ramai ...
Sora mea doarme. Aud
Rasuflarea usoara. Si totusi
Umbla cineva prin odai,
Nevazut imi sopteste intr-una
Soapte ce nu le-nteleg.
Atinge perdeua subtire
Facand-o sa tremure
Si-mi ameteste mai mult
Amintirile.
Iat-o, patrunde prin zid,
Iat-o cu zambetul fraged
Ce fetele numai, nu mortii
Il stiu.
- Prietena, bine-ai venit!
Lasa-ma-asa sa te chem.
Eu am crescut. Mi se pare
Ca suntem de-o varsta acum.
Ce dor mi-i de palmele calde
Cu care-mi spalai chicotind
Obrazul manjit cu cirese.
Ce dor mi-i de cantecul tau
Inaltat intre turme si brazi,
Pe care tacand l-ascultam
Cu ochii tintiti catre zare!
Canti? Poti canta? Iarasi canti ...
Poate e numai vantul,
Poate sunt numai apele,
Vanatul vant printre munti,
Apele grave vuind
Pe prunduri, sub stele ...
Dar ce zuruit infundat,
Ce vuiet sporeste sub ceruri?
Zboara peretii in laturi,
Afara lumina e galbena,
Ma aflu pe campul deschis,
Pe campul deschis si-ngrozit.
Iata, un foc luminos
De sfere incinse pe bolta;
Iata, lasandu-se greu,
Nouri rotunzi dau navala;
Iata, padurile fumega,
Flacari tresar pe paduri;
Iata, orasele-n jur
Incandescente scot scrasnete;
Rauri ca serpii se zbat,
Si-n aburi la cer se ridica!
Iata, picioarele desculte
Insangerate-n ciulini,
Iata-le  -  alearga, alearga!
Oameni buni, incotro?
Degetul meu imi atinge
Inima  -  sange tasneste.
Oamenii, mii, isi ating
Inima  -  sange tasneste,
Sangele din trupuri se-aduna
Din glii, din paduri si din rauri,
Sange tasneste din inimi,
Sa singa imensul incendiu.
Sfere de foc se incheaga,
Se rup si se surpa-nvalite
In forta cea mare, in sangele
Celor ce vor sa traiasca.
Zarile dure se-nchid  -
Iata,-s pereti de odaie,
Iata, la geam, spalaciti,
Zorii desteapta cocosii.
Doamne, ce noapte s-a scurs!
Cat de frumoasa e ziua
Si viata lucida de zi!
Prieteni, va scriu o scrisoare,
Cred c-am avut un vis rau,
Se facea c-a venit, stravezie,
O fata ce nu se mai afla,
Se facea ca am stins un incendiu
Noi ce aici ne iubim.
Prieteni, sunt vise haotice
Care se-ncheaga atunci
Cand ziua gandirea colinda
Spre mari bucurii si primejdii
Si cand dureroase aduceri aminte
Ne tulbura.
Dar daca va fi un razboi
Si noi nu vom face destul
Sa nu fie,
Si daca cu totii speram:
- Vom trai mai departe  -
Ce nopti vom avea noi apoi,
Ce vorbe-am putea sa mai spunem
Umbrele scumpe si ingrozitoare
Si multe, mai multe atunci?
Traim bucurii si mahniri,
Nopti zbuciumate ori calme,
Zile voioase ori triste
(Albe si negre cocoare),
Fluviul vietii se scurge
Incet, incarcat si deplin.
Dar vinele noastre palpita
De-o seva pe care nicicand
Stramosii in ei n-au simtit-o.
Noi, primii in lume zidim
Prima Comuna a lumii.
Atunci vom trai bucurii
Inalte si neotravite
De-averi, ori de prejudecati
Bucuriile muncii.
Intimele noastre dureri,
La fel de vibrante-atunci, fi-vor
Datatoare de viata, de patos
Si nu de caderi.
Caci nu din durere si farmec
Incheaga natura viata?
Si peste acestea, atunci,
Un gand va pluti ca o flacara.
Dragostea nestanjenita
Intre tot ce e om.
E mult prea frumos viitorul
Ca noi sa lasam sa se puna
Vapaile unui dezastru
Intre noi si-ntre el.
Nu vom lasa visele sfinte
Sa se topeasca in para,
Nu vom lasa din morminte
Mortii scumpi sa tasneasca afara!
Chiar daca-n suflet avem
Inca pacate destule,
Chiar de ne musca dureri
Inca, cu guri nesatule,
Pentru ce-i viu in noi toti,
Pentru ucisii, ucisele,
Oameni, paziti de orori
Viata si visele!