Al Donici - Fabule
Copyright 2000-2012 by aboutromania.com  All rights reserved.
1806-1865
    Furnica
Casa Memoriala Al Donici, Moldova
Al Donici (1806-1865) - Fabule
Casa Memoriala Al Donici - Moldova
Al Donici - Fabule
     O furnica
     De soi mica,
     Iar de inima prea mare,
Adusese furnicarul intr-o nespusa mirare;
Caci precum al ei istoric lumea au incredintat,
Ea purta graunte de orzul cel mai mascat.
     Era inc-acea furnica
     Si la razboaie voinica:
     Unde viermisor vedea,
     Se repezea si-l prindea.
Chiar paingul cu atatea sabii, coasa, inarmat,
Al ei ac de biruinta intr-o vreme a cercat.
Dar furnica, ca si omul, cu dorinti nesanatoasa,
De-a furnicarului slava prea curand se dezgustasa.
     - "La targ - zice ea odata -
     Ma duc lume sa ma vada
     Si oamenii sa se mire
     De vestita mea putere."
     Si asa, prea ingamfata,
Intr-un mare car de fan ea s-a catarat indata;
A ajuns la targ, dar ah! ce cumplita lovitura
     Mandriei sale vazura.
Caci nici unul dintre oameni la furnica nu cata,
Cand puterea sa-si arate, ea minut nu inceta
Si, cu toata-a ei silinta, betisori de fan tragea,
Sau vreo musca natarauca prinzand, iute impungea.
Dar in sfarsit obosita de zadarnice cercari,
Cainelui de langa car, a zis - "Draga, nu te miri
     De-a oamenilor prostie?
Vezi-i cum nici nu se uita, orbi sunt pentru fapte mari:
Fiescare cu a sale: cand la noi in furnicari
     Toata furnica ma stie."

     Sunt si oameni ce viseaza
Ca universul intreg de dansii se minuneaza;
Dar in furnicarul sau, ei numai cat figureaza.
Next
Previous
* mascat - cu graunte mare