| George Cosbuc 1866 - 1918 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Nebuna - 1889 Tribuna |
| George Cosbuc - 1889 Tribuna |
 |
| Voi o vedeti fugand prin sat, Cu zdrentele siroi, Desculta-n ger, cu ochii supti, De cine radeti voi? Si dupa dansa, curiosi, De ce fugiti in roi? |
| Ce fel de rau v-a facut ea, De-i faceti rau? Scuipand In urma ei, o huiduiti Cand iese-n drum, si cand Va vine-n prag flamanda, voi O bateti injurand. |
| Ii stiti povestea ei? De-o stiti, Ce mult va cred misei. Dar nu! Atunci ati fi milosi Cu dansa, dragii mei. Veniti dar, vreau azi sa va spun Povestea vietii ei. |
| Pe deal, in revarsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, si latrau zavozi; Barbat langa barbat Iesea din vai, suia pe culmi Cu groful la vanat. |
| Sarmani iobagi! Un sat intreg Cu sala-n codri dus, Pe placul unui domn nebun! Si sus si tot mai sus Treceau, portand in ochi grabiti Un cerb pe goana pus. |
| Si sir de sir gonaci stateau In umbra de copaci, Si contele pe-un tanar cal Da frau ca dus de draci, Dar iata! Calul sub picior A prins p-un biet gonaci! |
| Arama potcovita,-n piept Un larg mormant facu, Au stat iobagii marmor toti, Dar Arpad groful nu: Zburand pe cal, privea napoi Cu rasete, huhu! |
| Luptandu-se cu moartea, el In pat se zvarcolea, Si biata ma-sa! Vezi-o azi Cum plange-n hohot ea? Acelasi plans, pe care-atunci Sarmana il plangea. |
| Sarmana! Si va bateti joc De traiul ei d-acum; Dar mama voastra n-ar putea S-ajunga oarecum Nebuna? V-ar placea s-o stiti De ras obstesc pe drum? |
| Oh, leacul! unde-i? Din pamant, Din foc ea l-ar fi scos! Erau saraci. Barbatul ei, De mult bolnavicios, Zacea si el, puteai de slab, Sa-i numeri os de os. |
| Pe lait ficior, parinte-n pat, Pe rani al carpei nod, Si-n vatra focul stins de mult Si nu-i porumb in pod; Trei zile, iar a patra zi Doi morti sub un prohod! |
| Iar azi, cand se trezeste-n ea Nelimpedele gand Al mortii lor, ce ras aflati In plansul ei? Urland Morteste, biata, iat-o iar, De zid cu fruntea dand. |
| Si vezi cum face gesturi ea, Asa precum in joc Desmierzi copii? Cum rade ea, Ca omul in noroc? Apoi rasare blastamand; Si-i varsa gura fac. |
| Rusanda e, copila ei! In usa tinzii-n prag, O desmierda ea nopti intregi Ca un odor pribeag. Ea singura i-a mai ramas Din tot ce-avuse drag. |
| Privindu-si fata, ii parea Si traiul mai domol, Frumoasa, ca un sfant potir P-al schitului pristol, Si harnica, din ceas in ceas Umpland al casei gol. |
| Dar intr-o zi, la casa ei S-abate un argat: -"Vrea domnul o camasa-n flori Cu portul de la sat - Tu, Sando, cosi cea mai istet, Sa mergi dar la palat!" |
| S-a dus. Dar Arpad, el fierbea De patimi paganesti. -"De ce-ncui usa? Ce vrei tu? Turbatule ce esti!" Si capul ea si l-a zdrobit De drugii din feresti. |
| A fost prea mult! Cand i-au adus Pe Sanda doi argati, Ea n-a mai plans, a stat ca stan, Cu pumnii ridicati, Cu gura plina de blastam, Cu ochii inghetati. |
| Esti om nebun, cand vrei sa porti Intreg onorul tau! Nimic nu-i sfant! Caci cei tari pot Sili pe slabi la rau, Si domnii sunt d-aceea tari, Caci rad de Dumnezeu! |
| Si-aici i-a izbucnit din ochi Plansoarea bob de bob, Si jos, sacata de simtiri, Cazu ea toata sdrob. Domn groful, domn di Dumnezeu, Ei ambii rad de rob. |
| Si noi? Sa radem injurand Pe robi? De ce pe ei? De ce nu domni? Giganti in drept Si-n suflete pigmei. Cu crucea-n mani sa palmuiesti Pe domni, ca pe misei! |
 |