| George Cosbuc 1866 - 1918 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| In miezul verii - 1896 Fire de tort |
| O fasie nesfarsita Dintr-o panza pare calea, Printre holde ratacita, Toata culmea-i adormita, Toata valea. |
| Linistea-i deplin stapana Peste campii arsi de soare, Lunca-i goala: la fantana E pustiu; si nu se-ngana Nici o boare. |
| Numai zumzetul de-albine, Fara-ncepere si-adaos, Curge-ntr-una, parca vine Din adancul firii pline De rapaos. |
| Si cat vezi in departare Viu nimic nu se iveste... Iata insa, colo-n zare, Miscator un punct rasare Si tot creste. |
| Poate-i vrun batut de soarta, Care-alearga pe campie Intr-atata lume moarta! Dor il mana, griji il poarta, Domnul stie! |
| Poti acum sa-l vezi mai bine; E femeie, o sarmana, Strans la piept in scutec tine Un copil; si-n sarg ea vine, Vine-n goana. |
| De calduri dogoritoare, Foc aprins ii arde chipul; Un cuptor e rosiul soare, Si carbune sub picioare E nisipul. |
| Cand ajunge la fantana, jos pe-o pajiste saraca Pune-odorul ei. Din mana Salta cumpana batrana Si se pleaca. |
| Scartaind, din nou ea creste. Mama toarna cu tot zorul Apa-n pumni, si se grabeste La copil si-i racoreste Obrajorul. |
| Bea apoi si ea pe fuga, Merge iarasi dupa asta La copil si-i da sa suga; Frant-apoi, pe-o buturuga Sta nevasta. |
| Si e liniste pe dealuri Ca-ntr-o manastire arsa; Dorm si-arinii de pe maluri, Si caldura valuri-valuri Se revarsa. |
| Nici un nor vazduhul n-are Foc sub el sa mai ascunza; Nici o pasare prin zare, Nu se misca-n lumea mare Nici o frunza. |
| Singur vantul, colo, iata, Adormise la racoare Sub o salcie plecata - Somnoros in sus el cata Catre soare. |
| Mai e mult! Si ca sa-i fie Scurta vremea, pana pleaca, El se uita pe campie, Fluiera si nu mai stie Ce sa faca. |
| Dar deodata se opreste; Peste ochi isi pune-o mana Si zambind copilareste Curios si lung priveste Spre fantana. |
| George Cosbuc - 1896 Fire de tort |
 |