George Cosbuc 1866 - 1918
Copyright 2000-2012 by aboutromania.com. All rights reserved.
 Over 300 Romanian Newspapers
link2romania
Doina - 1895 Fire de tort
George Cosbuc - 1895 Fire de tort
back
George Cosbuc
Copilo, tu esti gata
De-a pururea sa plangi!
Si cand esti trista, Doino,
Tu inima ni-o frangi,
Dar nu stiu cum, e bine
Cand plangi, ca-n urma ta
Noi plangem toti, si-amarul
Mai dulce ni-e asa.
Si toate plang cu tine.
Si toate te-nteleg,
Ca-n versul tau cel jalnic
Vorbeste-un neam intreg.
Pe fete-n faptul serii
Le-ntampini la izvor,
Tu singura stapana
Pe sufletele lor.
Le-nveti ce e iubirea
Si razi cu ochi sireti,
Deodat-apoi te-ntuneci
Si cantece le-nveti;
Sa cante ziua-n lunca
Si seara cand se-ntorc,
Cand triste-n pragul tanzii
Stau singure si torc.
Cand merg flacai la oaste
Cu lacrimi tu-i petreci
Si stai cu ei, ti-e mila
Sa-i lasi pustii, sa pleci.
Cantind li-aduci aminte
De-o fata din vecini,
De mame si de-ogorul
Umplut acum de spini.
Si cand i-omoara dorul
Si-n jurul tau se strang,
Pui fluierul la gura
Si canti, iar dansii plang.
E plin de oameni campul,
Tu, Doino-n rand cu ei.
Mosnegi si oameni tineri
Si tinere femei
Aduna fanu-n stoguri
Si snop din spice fac
Din scutece copilul
Cand plange-n sahaidac
Te duci si-l joci pe brate
Si-l culci apoi pe san
Si-i canti s-adoarma-n umbra
Copitelor de fan.
Din vai tu vezi amurgul
Spre culmi inaintand,
Pe coaste-auzi paraie
Prin noapte zgomotand,
Si-asculti ce spune codrul
Cand plange ziua-ncet;
Ah, toate, Doino, toate
Te fac sa fii poet.
Si, singura cu turma,
Privind pierduta-n zari,
Spui muntilor durerea
Prin jalnice cantari.
Pe deal romanul ara
Slabit de-amar si frant,
Abia-si apasa fierul
In umedul pamant.
Tu-i vezi sarman, si tremuri
Sa-l mingii in nevoi.
Si mergi cu el alaturi
Cantand pe langa boi.
Iar bietii boi se uita
Cu mila la stapan
Pricep si ei durerea
Sarmanului roman.
Eu te-am vazut odata
Frumoasa ca un sfant,
In jur stateau batranii
Cu fruntile-n pamant.
Cantai ca-n vis, de-o lume
Traita-ntr-alte vremi,
De oameni dragi, din groapa
Pe nume vrand sa-i chemi.
Si-ncet, din vreme-n vreme,
Batranii-n jur clipeau
Si manicile hainei
La ochi si le puneau.
Dar iata! Cu ochi tulburi
Tu stai intre voinici,
Te vad cum juri si blestemi
Si pumnii ti-i ridici!
Pribegi de bir si claca,
Tu-i strangi in codru noaptea
Sub brazi pe langa foc.
Si canti ca glas salbatec,
Si-n jur ei canta-n cor
Cantari intunecate
Ca sufletele lor.
Cand stii haiduci in codru,
Te prinzi cu ei fartat,
Li-arati poteci ascunse,
Pe stanci li-asterni tu pat.
Cand pun picioru-n scara,
Tii roibul lor in frau!
Grabit, cand prind ei pusca,
Scoti plumbii de la brau;
Iar cand ochesc, cu hohot
Tu razi, caci plumbii moi
S-au dus in piept de-a dreptul
Spurcatului ciocoi.
Ai tai suntem! Strainii
Te-ar pierde de-ar putea;
Dar cand te-am pierde, Doino,
Ai cui am ramanea?
Sa nu ne lasi, iubito,
De dragul tau traim;
Saraci suntem cu totii,
Saraci, dar te iubim!
Ramai, ca ne esti doamna
Si lege-i al tau glas;
Invata-ne sa plangem,
C-atat ni-a mai ramas!