Lucian Blaga
Copyright 2000-2012  by aboutromania.com. All rights reserved.
link2romania
Gorunul
1895-1961
Poetul Lucian Blaga (1895-1961)
In limpezi departari aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inima un clopot
si-n zvonuri dulci
imi pare
ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange.
Gorunule din margine de codru,
de ce ma-nvinge,
cu aripi moi atata pace,
cand zac in umbra ta
si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?
O, cine stie? - Poate ca
din trunchiul tau imi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o intre scandurile lui,
o simt pe semne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet -
si mut
ascult cum creste-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipa care trece,
gorunule din margine de codru.