Lucian Blaga
Copyright 2000-2012  by aboutromania.com. All rights reserved.
link2romania
Poetul
1895-1961
Poetul Lucian Blaga (1895-1961)
Prietena, sa nu mai rostim zadarnicul sunet
cu care-l chemau muritorii!
Astazi, vorbind pentru toti
el nu are chip si nu are nume  -  poetul!
Viata lui mult ne-a mirat,
ca un cantec cu tulbure talc,
ca un straniu eres.
Intru pomenirea lui Rainer Maria Rilke
In ani de demult
poetul, cuvantul strivindu-si, a indurat
napastele toate cu barbatie
si cele mai mari, cele mai crunte dureri, si le-a stins
in muntele singuratatii, ce si-a ales.
Cand la un semn
s-au surpat albastrimile cerului,
si minutarele vremii treceau
ca taisuri prin toata faptura,
in anii aceia, poetul voi sa uite de semeni si vatra.
In anii cumplitelor pacle
cand pamantenii cu sfanta lor omenie si carne
s-au destramat fara numar,
si viata  -  atata s-a stins
de-ar fi fost, vai, tocmai de-ajuns
ca duhul sa prinda trup pe pamant.
Poetul, cu numele sters si pierdut, s-a retras
sub pavaza muntelui,
facandu-se prieten inaltelor piscuri de piatra.
Si neajuns, neclintit, a ramas in jocul destinului
flancat de albe si negre solstitii
mare si singur.
Nu l-a ucis amarnica grija din vale, nici gandul
ca Dumnezeu rapitu-si-a singur putinta-ntruparii.
Nu l-au razbit nici tunetul din departari,
nici tenebrele.
Si nu l-a schimbat in cenusa
fulgerul care i-a fost pentr-o clipa
oaspete-n prag.
Mereu isi da siesi cuvant
si pasul sau era legamant.
Ingaduie Prietena, sa-ti amintesc ca Poetul
muri numai mult mai tarziu.
Mult mai tarziu, ucis
de-un ghimpe muiat in azur
ca de-un spine cu foc de albina.
Muri poetul ucis sub soare de-un trandafir,
de-un ghimpe muiat
in simplu albastru, in simpla lumina.
De-atunci, in frunzare-aplecate
privighitorile toate-amutira
uimite de cele-ntamplate.
Privighitorile ceasului, din rarele noastre gradini,
amutira-n lumina ce-apare-n zadar
si fara semne, de-atunci.
Si nu stiu nimic pe pamant
ce-ar putea sa le-ndemne
sa cante iar.