Lucian Blaga
Copyright 2000-2012  by aboutromania.com. All rights reserved.
link2romania
Ani, pribegie si somn
1895-1961
Poetul Lucian Blaga (1895-1961)
Anii se vor lungi
incet, incet, cu tot mai multi pasi
de la oras la oras.
Ma opresc cu ochii in huma saraca,
mi se pare ca anii acestia
de osteniri fara zare,
de rataciri si aureole amare,
vor tine pana la urma,
ca un vant ce ma-mbraca
si-mi zvanta fiinta.
Acestui cutreier nu-i chip sa-i darui
temeiul promis
si mersul de-un mal sa-l anin,
subt calcaie
nu se iveste tarana si piatra,
ce mi se cuvin.
Cum steaua nu are deasupra mea
nici un nume,
n-o pot ruga
nici sa se singa, nici sa ramaie.
Pan' la cercul de miazanoapte,
unde auzi scartaind in vifornita
osia boltii, umblat-am prin feluri de locuri.
Subt semn capricornic
razbii printre pinii cu umbra zgarcita.
Semintii, pretutindenea altele,
aprind alte focuri,
si soarele-mpinge alt ornic.
Falfaind ca din streaguri
cu zaristea-ntraga,
soarta isi face cu mine jocul potrivnic.
Un negru noroc prin vazduhuri straine
imi tine de straja,
nu ma dezleaga.
Vad anii crescand si pasii lungind
peste toate vaile, muchile, iernile, verile,
peste toate clopotele si toate tacerile.
Podisul m-alunga, sesul ma cere, tot altul.
Singura vatra nu mi-e-ngaduita,
si cum as slavi scanteia-mpamantenita,
cenusa si pravila, fumul  -  inaltul!
Stau acu iarasi cu fata spre tara.
Intoarcerea va sa ramana un vis,
sa nu calc o nespusa porunca
sau poate fiindca fapturii asa-i este scris.
Numai noaptea, in fiece noapte
somnul mai vine,
sosindu-mi din departatele plaiuri
mi-aduce un pic de-ntuneric,
ca un pumn de tarana din patria mumelor,
din cimitire de raiuri.