| Tudor Arghezi |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Reminiscente |
 |
 |
| 1880-1967 |
| Vin, iata-le, tot de la sine, Franturile toate spre mine, Farame stirbite si-ntregi De lucruri pe care de-abia le-ntelegi. Asa sunt cum le-am uitat De cand s-au culcat: Un fost cimitir de papusi. Incep sa se miste de-acusi, Sa capete trup Din umbra si zvon ca un stup, Si, rupte, pe-ncetul se reantregesc. Copite cu nimb ingeresc, Sparturi de icoane, pastrand a mustrare, O schita de bine si rau cuvantare, O lacrima prinsa-n pictura, O mana ranita, o cautatura, Si clopote, parca, departe, Si cate o foaie de carte. O tandara-nvie o amfora sparta. Da sunet si iedera moarta Si vocile stinse luand graiuri, pe rand, Si murmura paca si parca si rad. Ma vad cand la Cina partas, Sau cand in prigoana, sutas. Incerc iar camasa de-atunci, Ingusta, cu-o rana de-atunci, Si nemaistiuta La inima vremii, tacuta. Si daca duc palma la gaura rupta, Nu stiu din ce lupta, Mi-aluneca, moale, pe sange. Acolo se strange Tor ce de la sine se-aduna, Franturi de Scriptura si haschii de luna. Nu pot sa ma mint. Ma arde inghetul: un sloi de argint, Si destele-n ceata Se fac peste unghii carbune de ghiata. |
| 1945 |