| Tudor Arghezi |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Psalmul de Taina |
 |
 |
| O, tu aceea de-altadata, ce te-ai pierdut din drumul lumii! Care mi-ai pus pe suflet fruntea si-ai luat intr-insul locul mumii, Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure, Scrisa-n visare ca o slova, infipta-n trunchiul meu: sacure. Tu ce mi-ai prins de cantec viata cu brate stranse de grumaji Si mi-ai pornit ca sa mi-o caut la tine-n palme si-n obraji. |
| 1880-1967 |
| Pe care te-am purtat bratara la mana casnica-a gandirii. Cu care-am nazuit alaturi sa legan pruncul omenirii. Pur trandafir, batut in cuie de diamant, pe crucea mea Si care-n fiece miscare pierzi cu-o petala cate-o stea. Camin al dorurilor mele, fantana setii-nviersunate, Pamant fagaduit de ceruri cu turme, umbra si bucate. |
| Tu care mi-ai schimbat cararea si mi-ai facut-o val de mare, De-mi duce bolta-nsangerata dintr-o valtoare-ntr-o valtoare Si tarmii-mi cresc in jur cat noaptea, pe cat talazul mi se-ntinde, Si ai lasat sa rataceasca undele mele suferinde; Unde ti-s mainile sa-ntoarca in aer caile luminii? Unde sant degetele tale Sa-mi caute-n cununa spinii? Si soldul tau culcat in iarba, pe care plantele-l cuprind Si-asculta-n sanul tau suspinul iubirii, cucerit murind? |
| Tu ce-nfiori pe sesuri plopii cand treci, din crestet la picioare, Si prinzi de tot ce te-ntalneste O plasa calda de racoare. Tu ce scrutezi, scotandu-ti sanii pe jumatate din vesminte Ca sa-i sarute focul gurii, cuprinsi de maini cu luare-aminte, Pustia vremii, strabatuta de soimi de scrum si de nisip, Carora vantul le-mprumuta o-nfatisare fara chip; |
| Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o sageata fara tinta Si frumusetea ta facuta pare-a fi fost ca sa ma minta. Dar fiindca n-ai putut rapune destinul ce-ti pandi faptura Si n-ai stiut a-i scoate-n cale si-a-l pravalii de moarte, ura; |
| Ridica-ti din pamant urechea in ora noptii cand te chem, Ca sa auzi, o! neuitata, neiertatorul meu blestem. |