| Tudor Arghezi |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Din Nou |
 |
 |
| Din nou strabate iarna, intocmai ca-n trecut, Cu-aceleasi obiceiuri, mereu nestramutate! Ostrete pana-n ceruri, miresme piparate, Movili de crizanteme si-un vant ce-a mai batut. |
| In ulitele-nalte, e noapte ziua-ntreaga Si umbra, suvenire din vremea-ncetei luni, Se risipeste, parca, din carul cu carbuni, Ce trece tras de-o gloaba normanda si beteaga. |
| 1880-1967 |
| Senina-n imitarea-i eterna, rece, goala, Si silitoare, iarna, ca un scolar supus, Aplica-ntotdeauna, strict, regula de sus, Cuminte, multumita de-a fi gramaticala. |
| Cat timp macar gandirea n-o vrea sa se dezvete In mijlocul acestei corecte repetitii Pentru-ngrasarea ierbii si altoitul vietii, Si sa renunte-odata la doruri si tristete? |
| Copacii insa uita de flori si relief, In ceata-ntinsa, sura, din spatiu; deopotriva, Tamaie pentru frunze si pentru morti coliva. Par inceputi pe-o strofa de lana, pe gherghef. |
| Poetul strans in casa, pe piscul dintre hornuri Intarzie-n mandria tacerii, solitar. Viseaza pentru Domnul cu dulce in zadar Si se hraneste zilnic cu ceai si doua cornuri. |
| Baiete, ai un cufar de foi si de caiete. Da groaza la o parte, citeste-le din nou. E timpul ca la cornuri s-adaogi si un ou Si un potlog ca lumea, carambilor la ghete. |