| Tudor Arghezi |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Toamna |
 |
 |
| Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai-nainte. Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte. Aceeasi banca-n frunze ne-asteapta la fantani, Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani. |
| Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins. Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins. Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut. |
| 1880-1967 |
| Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii... Privirea intarzie pe panglicile rochii, Vreau degetul usure sa-l iau, sa i-l dezmierd... Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert. |
| Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plange? Apusul isi intoarce cirezile prin sange. O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut - Dar bratele din umeri, le simt ca mi-au cazut. |
| Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data, S-aplec la sarutare o frunte vinovata, Sa-nvingem iarasi vremea dintr-o-ntarire noua, Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua. |
| Si cum scoboara noaptea, al'data asteptata, Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata, Ca un perete de-arme, cu care-as fi vanat. |
| Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat. |