Tudor Arghezi
© 2000-2012  by aboutromania.com. All rights reserved.
link2romania
Toamna
Tudor Arghezi (1880-1967)
Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai-nainte.
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeasi banca-n frunze ne-asteapta la fantani,
Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani.
Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.
Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.
Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.
1880-1967
Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii...
Privirea intarzie pe panglicile rochii,
Vreau degetul usure sa-l iau, sa i-l dezmierd...
Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plange?
Apusul isi intoarce cirezile prin sange.
O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut -
Dar bratele din umeri, le simt ca mi-au cazut.
Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data,
S-aplec la sarutare o frunte vinovata,
Sa-nvingem iarasi vremea dintr-o-ntarire noua,
Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.
Si cum scoboara noaptea, al'data asteptata,
Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata,
Ca un perete de-arme, cu care-as fi vanat.
Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat.