| Tudor Arghezi |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Poate Ca Este Ceasul |
 |
 |
| Poate ca este ceasul, de vreme ce scoboara Din arbori toata frunza ce-a fost si stralucit, Sa ne privim trecutul in fata, linistit, Cand urma lui de umbra incepe sa ne doara. |
| Si, fara umilinta si fara de mandrie, Sa ne-amintim in noapte, de noi, din fir in fir, Si sa pornim zigzagul, pe stanci, de tibisir, In care-si puse pasul fragila marturie. |
| 1880-1967 |
| O zi marunti, o noapte aprinsi cu foc de astri, Cand rastigniti, cand slobozi si mari si-adesea mici Pastori de crizanteme, profeti pentru furnici, Deasupra-ne vulturii pluteau in cer albastri. |
| Si de ni-s rupti genunchii de caile spinoase, De ce pentru-ntristare sa fie tot ce-a fost? Nu-i toamna? Sa ne facem din nou un adapost Si s-adunam desertul, la cald, pe langa case. |
| Sa luam cenusa stinsa pe vechile altare, Sa-i dam din nou vapaia si-un fum mai roditor. S-o-mprastiem, samanta, pe sesul viilor, Nadajduind culesul tarziu, cu intristare. |