| Tudor Arghezi |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Belsug |
 |
 |
| El, singuratic, duce catre cer Brazda pornita-n tara, de la vatra. Cand ii privesti impiedecati in fier, Par, el de bronz si vitele-i de piatra. |
| Grau, popusoi, sacara, mei si orz, Nici o samanta n-are sa se piarda. Sacurea plugului cand s-a intors Ramane-o clipa-n soare ca sa arda. |
| 1880-1967 |
| Ager, otelul rupe de la fund Pamantul greu, muncit cu dusmanie Si cu nadejde, pana ce, rotund, Luna-si asaza ciobul pe mosie. |
| Din plopul negru, razimat in aer, Noaptea, pe sesuri, se desface lina, La nesfirsit, ca dintr-un varf de caier, Urzit cu fire de lumina. |
| E o tacere de-nceput de leat, Tu nu-ti intorci privirile-napoi. Caci Dumnezeu, pasind apropiat, Ii vezi lasata umbra printre boi. |