| Tudor Arghezi |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Psalm |
 |
 |
| Sant vinovat ca am ravnit Mereu numai la bun oprit. Eu am dorit de bunirile toate. M-am strecurat cu noaptea in cetate Si am pradat-o-n somn si-n vis, Cu bratu-ntins, cu pumnu-nchis. Pasul pe marmur tacut, Calca lin, ca-n lut, Steagul noptii, desfasat cu stele, Adapostea faptele mele Si adormea strajerii-n uliti Razimati de suliti. Iar cand plecam calare, cu trofee, Furasem si cate-o femee Cu parul de tutun, Cu duda tatii neagra, cu ochii de lastun. Ispitele usoare si blajine N-au fost si nu sant pentru mine. In blidul meu, ca si in cugetare, Desprins-am gustul otravit si tare. Ma scald in gheata si ma culc pe stei, Unde da bezna eu framant scantei, Unde-i tacere scutur catusa, Dobor cu lanturile usa. Cand ma gasesc in pisc Primejdia o caut si o isc, Mi-aleg poteca stramta ca sa trec, Ducand in carca muntele intreg. |
| 1880-1967 |
| Pacatul meu adevarat E mult mai greu si neiertat. Cercasem eu, cu arcul meu, Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu! Talhar de ceruri, imi facui solia Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria. |
| Dar eu ravnind in taina la bunurile toate, Ti-am auzit cuvantul, zicand ca nu se poate. |