| Tudor Arghezi |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Testament |
 |
 |
| Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte, Decat un nume adunat pe-o carte. In seara razvratita care vine De la strabunii mei pana la tine, Prin rapi si gropi adanci, Suite de batranii mei pe branci, Si care, tanar, sa le urci te-asteapta, Cartea mea-i, fiule, o treapta. |
| Aseaz-o cu credinta capatai. Ea e hrisovul vostru cel dintai, Al robilor cu saricile, pline De osemintele varsate-n mine. |
| Ca sa schimbam, acum, intaia oara, Sapa-n condei si brazda-n calimara, Batranii-au adunat, printre plavani, Sudoarea muncii sutelor de ani. Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Eu am ivit cuvinte potrivite Si leagane urmasilor stapani. Si, framantate mii de saptamani, Le-am prefacut in versuri si-n icoane. Facui din zdrente muguri si coroane. Veninul strans l-am preschimbat in miere, Lasand intreaga dulcea lui putere. Am luat ocara, si torcand usure Am pus-o cand sa-mbie cand sa-njure. Am luat cenusa mortilor din vatra Si am facut-o Dumnezeu de piatra, Hotar inalt, cu doua lumi pe poale, Pazind in piscul datoriei tale. |
| 1880-1967 |
| Durerea noastra surda si amara O gramadii pe-o singura vioara, Pe care ascultand-o a jucat Stapanul, ca un tap injunghiat. Din bube, mucegaiuri si noroi Iscat-am frumuseti si preturi noi. Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte Si izbaveste-ncet pedepsitor Odrasla vie-a crimei tuturor. E-ndreptatirea ramurei obscure Iesita la lumina din padure Si dand in varf, ca un ciorchin de negi, Rodul durerii de vecii intregi. |
| Intinsa lenese pe canapea Domnita sufera in cartea mea. Slova de foc si slova faurita Imparechiate-n carte se marita, Ca fierul cald imbratisat in cleste. Robul a scris-o, Domnul o citeste, Far-a cunoaste ca-n adancul ei Zace mania bunilor mei. |