| Vasile Alecsandri |
| Intoarcerea In Tara |
| 1821-1890 |
| 1853 - Suvenire |
| Pe muchi de prapastii lunecand usor, Cu corbii de iarna ma-ntorceam in zbor. |
| Sania-mi cea mica, murgul meu cel dalb Lasau urme pe omatul alb. |
| Zburam noi ca gandul ce ma-mpresoara; Gandul meu, ca mine, in ceruri zbura. |
| Eu razbateam iute troieni de ninsori, El lasa in urma-i troieni lungi de nori, |
| Caci mergeam departe ... el catra o stea, Eu, instrainatul, catra tara mea! |
| In zadar copacii cregile-si plecau, Si zapada-n cale-mi pe rand scuturau. |
| In zadar si cerul viscole starnea, Si cu fulgi prin neguri campii asternea. |
| In zadar si lupii, codrii razbatand, Cu crivatul iernii m-alungau urland. |
| Si lupii ce urla, si arborii muti In negura deasa ramaneau pierduti. |
| In tara mea dulce sunt drumuri de flori; In dulcea mea tara zbori, murgule, zbori. |
| Caci mergeam in graba ... el catra o stea, Eu, instrainatul, catra tara mea! |
| * |
| In blandul luceafar am un inger bland; Inalta-te-n sanu-i, o! tristul meu gand! |
| Tara nu-i departe; o simt, o vad eu! Raiul infloreste in sufletul meu. |
| Steaua se arata pe cerul senin, Ingerul iubirei imi zambeste lin. |
| Periti, neguri dese! iata dulcea stea! Pei, strainatate! iata tara mea! |