Vasile Alecsandri
Copyright 2000-2012  by aboutromania.com. All rights reserved.
link2romania
Crai Nou
1821-1890
Vasile Alecsandri
Publicata in "Albina Romaneasca"
(1843)
Pe cand la cuibu-i pasarea sboara
C-un tipat jalnic ca un suspin
Si, plecand capul sub aripioara,
Pe cranga mica adoarme lin.
Zamfira trista din cort iesise
Si cu ochi umezi lung se uita
La cornul lunii ce se ivise,
Varsand pe frunte-i lumina sa.
De cand in lumea gingasa fata
Zambia ca floarea de pe campii,
Numai la soare fu sarutata
Pe sanu-i fraged, pe-ai sai ochi vii.
Parul sau negru ca nori de ploaie
De-alung pe umeri neted cadea
Ades copila mandra, vioaie,
De soare-n paru-i se ascundea.
Iar cand pe frunte-i ducea cofita
Cu apa rece de la izvor,
Cand era umeda-a sa gurita
Si-i salta floarea pe sanisor,
Toti trecatorii simteau de-odata
O sete mare in pieptul lor;
Beau multa apa, catand la fata
Si urmau drumul, oftand de dor.
Ea canta dulce ca ciocarlia
Ce ciripeste vesel in zori,
Si suna gingas atunci campia
Ca de un freamat de Sburatori.
Ades batranii stand impreuna
Si ascultand-o pe langa foc,
Trageau cu sortii, noaptea la luna
Si vestiau fetei mare noroc.
Dar intr-o seara, sus pe movila,
O Baba-Cloanta, doi bobi tragand,
I-au zis cu spaima: sa fugi copila
De strain mandru cu glasul bland.
De-atunci Zamfira in multe randuri
Vedea o umbra sburand prin nori,
Si toata noaptea statea pe ganduri
In doruri tainici, in dulci fiori.
Acum ea, trista, din cort iesise
Si cu ochi umezi lung se uita
La cornul lunii ce se ivise,
Iar glasu-i jalnic asa canta:
"Crai-nou stralucite!
Plansa m-ai gasit,
Cu ganduri mahnite,
Cu chipul cernit.
Inima-mi jaleste.
Dar nu stiu ce vrea;
Nu stiu ce doreste
Inimioara mea.
Caci aude noaptea
Freamate de sbor,
Si-apoi blande soapte
Ce-i soptesc din nor.
Iar a zilei raza
Cand luceste sus,
Mult apoi viseaza
Visul ce s-a dus.
Crai-nou! vin-cu bine,
Cu bine te du,
Dar jalea din mine
Sa nu mi-o lasi, nu!
Sa ma lasi cu salba,
De galbeni frumosi,
Cu naframa alba
Si iminei rosi.
Sa ma lasi ferice
Cu doru-mplinit,
Sburand tu de-aice,
Crai-nou mult iubit!"
Iata ca-n valea cea-ntunecata
Un stain mandru atunci trecu,
Auzi glasul, veni indata
Si-n calea fetei pe loc statu.
Blanzi erau ochii, blanda-era fata
Bland era glasul celui stain!
Caci trecu noaptea, si dimineata
Gasi copila fara suspin.
Trei zile-n urma ea avea salba,
Salba de galbeni pe-al sau grumaz,
Avea pe frunte naframa alba,
Iar flori nici una pe-al sau obraz!
Trei zile-n urma Crai-nou se duce
Si cu el mandru strain pieri,
Sarmana fata in drum se puse
Si mult il planse, mult il dori!
Trei zile-n urma, colo pe vale
Ramase singur un biet mormant!
Si-ades de-atunci un glas de jale
Soptind s-aude astfel in vant:
"Tu ce spui vesel, sus pe movila,
La cornul lunii tainicu-ti gand,
Cand vine noaptea, fugi, fugi copila
De strain mandru cu glasul bland!"