| Vasile Alecsandri |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Serile la Mircesti |
| 1821-1890 |
 |
 |
| Pasteluri |
 |
 |
| Perdelele-s lasate si lampele aprinse; In soba arde focul, tovaras mangaios, Si cadrele-aurite ce de parati sunt prinse Sub palida lumina apar misterios. |
| Afara ploua, ninge; afara-i vijelie, Si crivatul alearga pe campul innegrit; Iar eu, retras in pace, astept din cer sa vie O zana dragalasa cu glasul aurit. |
| Pe jiltu-mi, langa masa, avand condeiu-n mana Cand scriu o strofa dulce pe care o prind din zbor, Cand ochiu-mi intalneste si-admira o cadana Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor, |
| Frumoasa, alba juna, cu formele rotunde, Cu pulpa marturie, cu sanul dulce val, Ea pare Zea Venus cand a iesit din unde Ca sa arate lumii frumoasul ideal. |
| Alature apare un camp de aspra lupta, Patat cu sange negru, acoperit cu morti; Un june-n floarea vietii, strangand o spada rupta, Tinteste ochii vestezi pe-a vesniciei porti. |
| Apoi a mea privire prin casa ratacinda Cu jale se opreste pe un oras tacut, Venetia, regina ce-n marea se aglinda Far-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut. |
| O lacrima ... Dar iata plutind pe-a marii spume O sprintena corveta, un rapide-Alcion Si iata colo-n ceruri pribegile din lume, Cucoarele in siruri sburand spre orizon. |
| O! farmec, dulce farmec a vietii calatoare, Profunda nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingas de lumina, amor de dulce soare, Voi ma rapiti cand vine in tara asprul ger! |
| Afara ninge, ninge, si apriga furtuna Prin neagra-ntunecime respande reci fiori; Iar eu visez de plaiuri pe care alba luna Revarsa-un val de aur ce curge printre flori. |
| Vad insule frumoase si mari necunoscute Si splendide orase si locuri de smarald Si cete de salbatici prin codri desi pierdute Si zane ce se scalda in faptul zilei cald. |
| Prin fumul tigaretei ce sboara in spirale Vad eroi prinsi in lupta pe campul de onor, Si-n tainice saraiuri minuni orientale Ce-n suflete desteapta dulci visuri de amor. |
| Apoi inchipuirea isi strange a sa aripa; Tablourile toate se sterg, dispar incet, Si mii de suvenire ma-ncungiura-ntr-o clipa In fata unui tainic si dragalas portret. |
| Atunci inima-mi sboara la raiul vietii mele, La timpul mult ferice in care-am suferit, Si-atunci paduri si lacuri si mari si flori si stele Intoana pentru mine un imn nemarginit. |
| Asa-n singuratate, pe cand afara ninge, Gandirea mea se primbla pe mandri curcubei, Pan-ce se stinge focul, si lampa-n glob se stinge Si salta catelusu-mi de pe genunchii miei. |
| (1875) |