Vasile Alecsandri
Copyright 2000-2012  by aboutromania.com. All rights reserved.
link2romania
Penes Curcanul
1821-1890
Vasile Alecsandri
Publicata in "Convorbiri Literare"
(1878)
Plecat-am noua din Vaslui
  Si cu sergentul zece
Si nu-i era, zau, nimanui
  In piept inima rece.
Voiosi ca soimul cel usor
  Ce sboara de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
  Si-aveam si pene-n frunte.
Toti dorobanti, toti caciulari,
  Romani de vita veche,
Purtand opinci, sumani, itari
  Si cusma pe-o ureche.
Ne dase nume de curcani
  Un hatru, bun de glume;
Noi am schimbat langa Balcani
  Porecla in renume!
Din camp, de-acasa, de la plug
  Plecat-am asta-vara
Ca sa scapam de turci, de jug
  Sarmana scumpa teara.
Asa ne spuse-n graiul sau
  Sergentul Matraguna,
Si noi ne-am dus cu Dumnezeu,
  Ne-am dus cu voie buna.
Oricine-n cale ne-ntalnia
  Cantand in gura mare,
Statea in loc, s-adimenia,
  Cuprins de admirare;
Apoi in treacat ne-ntreba
  De mergem la vr-o nunta.
Noi raspundeam in hohot: "Ba,
  Sburam la lupta crunta!"
"Cu zile mergeti, dragii miei,
  Si sa veniti cu zile!"
Ziceau atunci batrani, femei
  Si preoti si copile;
Dar cel sergent far-de musteti
  Racnia: "Sa n-aveti teama,
Romanul are septe vieti
  In pieptu-i de arama!"
Ah! cui i-ar fi trecut prin gand
  S-ar fi crezut vreodata
Ca multi lipsi-vor in curand
  Din mandra noastra ceata!
Priviti! din noua cati eram
  Si cu sergentul zece,
Ramas-am singur eu ... si am
  In piept inima rece!
Crud e cand intra prin stejari
  Napraznica secure
De abate toti copacii mari
  Din falnica padure!
Dar vai de-a lumii neagra stea,
  Cand moartea nemiloasa
Ca-n codru viu patrunde-n ea
  Si cand securea-i coasa!
Copii! aduceti un ulcior
  De apa de sub stanca
Sa sting pojarul mieu de dor
  Si jalea mea adanca.
Ah! ochii-mi sunt plini de scantei
  Si mult cumplit ma doare,
Cand ma gandesc la fratii miei
  Cu toti pieriti in floare.
Cobuz ciobanu-n Calafat
  Suna voios din fluer,
Iar noi jucam hora in sat,
  Razand de-a boambei suer.
Deodata-o schija de obuz
  Trasnind ... manca-o-ar focul!
Reteaza capul lui Cobuz
  Si-astfel ne curma jocul.
Trei zile-n urma am razbit
  Prin Dunarea umflata
Si nu departe-am tabarat
  De Plevna blestemata.
In fata noastra se-nalta
  A Grivitei reduta,
Balaur crunt ce-ameninta
  Cu ghiara-i nevazuta.
Dar si noi inca o pandiam
  Cum se pandeste-o fiara
Si tot chitiam si ne gandeam
  Cum sa ne cada-n ghiara?
Din zori in zori si turci si noi
  Svarliam-n aer plumbii,
Cum svarli graunti de papusoi
  Ca sa hranesti porumbii.
Si tunuri sute bubuiau ...
Se clatina pamantul!
Si mii de bombe vajaiau
  Trecand in sbor ca vantul.
Sedea ascuns turcu-n-ocol
  Ca ursu-n vizunie,
Pe cand trageam noi tot in gol,
  El tot in carne vie ...
Tintes era dibaci tunar,
  Caci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
  Ducand moartea cu ele.
Dar intr-o zi veni din fort
  Un glonte, numai unul,
Si bietul Tintes cazu mort,
Imbratisandu-si tunul.
Pe-o noapte oarba, Bran si Vlad
  Erau in santinele.
Fierbea vazduhul ca un iad
  De boambe, de srapnele.
In zori gasit-am pe-amandoi
Taiati de iatagane,
Alature c-un moviloi
  De lesuri musulmane.
Sarmanii! bine s-au luptat
  Cu lifta cea pagana,
Si chiar murind ei n-au lasat
  Sa cada-arma din mana.
Dar ce folos! ceata scadea
  Si-acuma ramasese
Cinci numai cinci flacai din ea
  Si cu sergentul sase! ...
Veni si ziua de asalt,
  Cea zi de sange uda!
Parea tot omul mai inalt
  Fata cu moartea cruda.
Sergentul nostru, pui de smeu,
  Ne zice-aste cuvinte:
"Cat n-om fi morti, voi cinci si eu,
  Copii, tot inainte!"
Facand trei cruci, noi am raspuns:
  "Amin! si Doamne-ajuta!"
Apoi la fuga am impuns
  Spre-a turcilor reduta.
Alelei! Doamne, cum sburau
  Voinicii toti cu mine
Si cum la santuri alergau
  Cu scari si cu fasine!
Iaca-ne-ajunsi! ... inca un pas.
  Ura!-nainte, ura! ...
Dar multi raman fara de glas,
  Le-nchide moartea gura!
Reduta-n noi rapede-un foc
  Ca nu-l incape gandul.
Un sir intreg s-abate-n loc,
  Dar altul ii ia randul.
Burcel in sant moare sdrobind
  O tidva paganeasca.
Soimul-n redan cade racnind:
  "Moldova sa traiasca!"
Doi frati Calini, ciuntiti de vii,
  Se svarcolesc in sange;
Nici unul insa, dragi copii,
  Nici unul nu se plange.
Atunci vitezul capitan,
  Cu-o larga brazda-n frunte,
Striga voios: "Cine-i curcan
  Sa fie soim de munte!"
Cu steagu-n mani, el sprintenel
  Viu sue-o scara-nalta:
Eu cu sergentul dupa el
  Sarim delaolalta.
Prin foc, prin spangi, prin glonti, prin fum,
  Prin mii de baionete,
Urcam, luptam ... iata-ne-acum
  Sus, sus, la parapete.
Allah! Allah! turcii racnesc,
  Sarind pe noi o suta.
Noi punem steagul romanesc
  Pe crancena reduta.
Ura! maret se-nalta-n vant
  Stindardul Romaniei!
Noi insa zacem la pamant,
  Cazuti prada urgiei.
Sergentul moare suerand
  Pe turci in risipire,
Iar capitanul admirand
  Stindardu-n falfaire!
Si eu cand ochii am inchis,
  Cand mi-am luat osanda:
"Ah! pot sa mor de-acum, am zis,
  A noastra e izbanda!"
Apoi cand iarasi m-am trezit
  Din noaptea cea amara,
Colea pe rani eu am gasit
  Virtutea militara! ...
Ah! da-o-ar Domnul sa-mi indrept
  Aceasta mana rupta,
Sa-mi vindec ranile din piept,
  Iar sa ma-ntorc la lupta,
Caci nu-i mai scump nimica az
  Pe lumea pamanteasca
Decat un nume de viteaz
  Si moarta vitejeasca!